Algoritmul lui Briemberg @ Săptămânile Culturale Rostopasca

Algoritmul lui Briemberg

(text care a însoţit expoziţia cu acelaşi titlu de la galeria Eforie)

Un număr de cercetători din Marea Britanie şi Germania studiază de o bună bucată de vreme evoluţia biologică şi socială a diverselor specii precum şi alte probleme legate de adaptarea unei specii la mediu şi reacţia mediului la apariţia unei noi specii. Deşi aceste cercetări n-au fost reunite într-un sistem, sau definite ca o ştiinţă, ele se ocupă de o problemă fundamentală. În 1952 a existat un prim semnal, mai precis în cadrul primului congres al astrofizicienilor din Dublin, unde chimistul norvegian prof. doctor Svenn Briemberg Johansonn a atras atenţia celorlalţi distinşi oameni de ştiinţă asupra faptului că punerea în continuare pe plan secund aacestei probleme nu face decât să înrăutăţească lucrurile şi chiar mai grav. Următorul pas a fost făcut în ianuarie 1968 odată cu începutul programului de cercetare “Algoritmul lui Briemberg - o previziune reală?” desfăşurat sub auspicii internaţionale. Organizarea laboratoarelor acestui program s-a făcut într-un mod relativ nou pentru timpul când a apărut. Lipsa unui centru de comandă a experimentului şi distribuţia laboratoarelor pe suprafaţa întregii planete au dus nu o dată la obţinerea aceluiaşi rezultat simultan în mai multe locuri. Scandalul “832 Gate” a fost în mod greşit atribuit acestor coincidenţe. Mai târziu, lumea ştiinţifică internaţională avea să afle că acest lucru era prevăzut. De asemenea, laboratoarele au devenit în timp centre de decizie autonome iar informaţia şi rezultatele stocate sub diverse nume. La fel, prin raportare la proiectul iniţial, punctul de plecare avea să fie denumit în chip diferit. În continuare însă, rezultatele coincid. “Algoritmul lui Briemberg” funcţionează. Mulţimea de laboratoare care au proliferat conform principiului iniţial şi mulţimea numelor şi direcţiilor subproiectelor a ajuns să facă greu de urmărit desfăşurarea acestui mecanism de o amploare fără precedent. Pentru simplificarea urmăririi, acest fenomen a căpătat numele “laboratorul”. Zeci şi sute de cercetători ai laboratorului continuă lucrul de multe ori fără să mai ştie unii de alţii. Ei merg însă în aceeaşi direcţie. Algoritmul lui Briemberg funcţionează impecabil. Pentru Europa, limitele răsăritene ale laboratorului sunt în România, şi anume la Braşov. Singurul impediment este că toate rezultatele care au confirmat algoritmul lui Briemberg au fost pur teoretice. Şi acest lucru a fost prevăzut. De aceea, pe data de 14 noiembrie 1968 iar apoi pe data de 2 martie 1974 au fost aleşi de către membrii centrului din Braşov cei doi cobai care aveau să decidă pe cale experimentală soarta proiectului lansat de doctorul Briemberg. Numele lor este Nicolae Comănescu şi Floe Tudor. Cei doi cobai urmau să implementeze o serie de principii prevăzute la vremea lor de Briemberg în cadrul unui program susţinut şi finanţat internaţional şi promovat într-o serie de state ale lumii în speţă fiind vorba de constituirea cadrului politic şi economic propice generării experimentului. S-a hotărât constituirea unor sisteme politice de masă, cu o acoperire ideologică solidă la suprafaţă, însă având prevăzute şi programate resorturile care să controleze termenele şi chiar data finală a experimentului. Alegerea celor doi cobai n-a fost întâmplătoare, după cum n-a fost întâmplător nici faptul că numai în România au fost aleşi cobai. Acest lucru nu implica ideea că cobaii din România au avut un statut special (deşi anumite periodice de specialitate au vehiculat presupunerea că experimentul ar fi fost creat numai pentru ei) ei fiind în permanentă conexiune cu cei ajunşi asemenea lor din diverse state din Europa, Africa, Asia şi America. O dată declanşat experimentul, viaţa celor doi cobai n-a fost influenţată de laborator, ei respectând, fără să ştie, punct cu punct, termenele şi concluziile concepute de laborator. Pe data de 18 ianuarie 2000, pe monitoarele laboratorului apărea prima dintre concluziile pe care aveau să le facă publice cei doi. Aceasta consta în detectarea speciei care avea să evolueze şi iminenţa dispariţiei omului. În cadrul acestei specii (de insecte), a fost identificată o subspecie (gândacul) şi în special gândacul de bucătărie a fost supus unei cercetări atente.Trebuie precizat că toate studiile şi teoriile existente până atunci, care descriau gândacul ca fiind urmaşul firesc al omului pe Pământ, nu au avut nici o relevanţă pentru cei doi, acestea fiind o diversiune orchestrată de laborator pentru a distrage atenţia presei şi opiniei publice. Cobaii privesc aceste teorii cu reţinerile de rigoare, considerându-le drept ceea ce sunt. Mai mult, unele din rezultatele studiilor lor neagă aceste teorii, fiind, de asemenea, inutilă o trecere în revistă a exemplelor. Trebuie precizat de la început faptul că cercetările celor doi nu se limitează la găsirea înlocuitorului omului pe scara evolutivă (teorie considerată obsolete),sau la studierea diverselor chestiuni pseudofilosofice cum ar fi viaţa universului, existenţa mai multor lumi consecutiv in acelaşi punct din spaţiu, teorie care s-a transformat în ultima vreme, fiind cunoscută mai mult sub denumirea de “Teoria timpului corpuscular”, fără să mai amintim “Teoria orbecăitorilor totali” (vezi Anexa) elaborată de cei doi împreună cu ceilalţi membri ai grupului e reflecţie “Rostopasca” şi emisă pe 11 august 1999. Interesul celor doi cobai s-a îndreptat, ca de obicei, către câteva teme care au coincis cu previziunile laboratorului: Omul, apocalipsa, dinozaurii şi gândacul de bucătărie. Cei doi au elaborat un scenariu ce prevedea: Ţeapa de la 1 ianuarie 2000, unde “millenium bug” va avea efect în 2001 deoarece atunci de-abia va avea loc trecerea cu adevărat în noul mileniu, conform studiilor ce au la bază ecuaţia: Y=2k+1, unde “X” a fost înlocuit cu succes cu “Y”, iar “Y” se înlocuieşte cu 2k+1, efectul va fi catastrofal, bombele atomice vor zbura la nivelul prevăzut, ploaia de meteoriţi va cădea şi va ajunge până pe pământ,răcirea planetei se va combina cu efectul de seră, platformele maritime vor scoate mai mult decât e prevăzut, devenite totuşi inutile în contextul apocalipsei, care apocalipsă dacă tot a început o putem aproxima ca fiind cea prevăzută deşi nimeni în afară de cei doi nu pot intui mersul ciclurilor istorice, care în lipsa unui receptor având cultura necesară sfârşiturile ciclurilor istorice, respectiv punctul zero, nu pot fi catalogate ci doar aproximate rămânând ca cei din viitor să vadă dacă s-au potrivit vechilor funcţii matematice sau deschid un nou ciclu care se va vedea până la urmă că rezonează cu tot ce s-a observat până acum. Oricum, celor doi nu li s-a părut importantă analiza acestor aspecte matematice. Atenţia lor a fost atrasă de faptul că o dată cu venirea anului 2000 “millenium bug” nu s-a manifestat deloc, nicăieri, lucru suspect, deoarece chiar dacă ei prevăzuseră că acest lucru nu se va întâmpla în 2000, pentru anul 2000 ei se gândiseră totuşi că va avea loc un “preview” al anului 2001. Pentru a soluţiona această problemă cei doi au apelat instantaneu, prin intermediul Internet-ului, la ultimii dinozauri inteligenţi, găzduiţi, după cum se ştie, la celebrul, de-acum, institut Winston din Triunghiul Bermudelor. Părerea dinozaurilor a fost că cei doi nu trebuie să-şi facă probleme pentru soluţionarea acestui incident deoarece el avea să se rezolve de la sine. Desigur, experienţa dinozaurilor îşi spunea acum cuvântul căci ei mai asistaseră la astfel de evenimente şi supravieţuiseră cu calm şi inteligenţă. Despre existenţa unor dinozauri inteligenţi, şi, mai mult, despre supravieţuirea lor până în zilele noastre, opinia publică a fost anunţată până acum gradat, în mai multe feluri. Din cauză că acest lucru n-ar fi fost acceptat, la fel cum multe alte adevăruri n-au fost acceptate de oameni dacă le-au fost dezvăluite brusc, s-a optat pentru informarea opiniei publice în etape. Faptul că, la un moment dat, cei doi au contactat dinozaurii inteligenţi prin Internet n-ar mai mira pe nimeni. Chiar dacă mulţi oameni de ştiinţă din afara laboratorului se îndoiau încă de acest lucru, cel puţin asta n-a mai scandalizat pe nimeni. Dinozaurii inteligenţi din Triunghiul Bermudelor erau la curent încă de la început cu teoria doctorului Svenn Briemberg Johannsonn. Acum 465.000.000 ani un dinozaur inteligent, eminent cercetător al vremii sale, a produs vâlvă cu o teorie asemănătoare cu cea a lui Briemberg, care lua în considerarea evoluţia unui animal ciudat, un mamifer, un animal sortit dispariţiei, foarte asemănător şobolanului din zilele noastre, dar care din cauze necunoscute a supravieţuit primului imperiu al dinozaurilor, şi a dat naştere unei incredibile varietăţi de specii, ce a părut, până de curând, că va avea cele mai mari şanse de dezvoltare şi de dominaţie a planetei.Acel dinozaur inteligent şi teoria sa revoluţionară nu a fost singurul fenomen care s-a repetat de-a lungul ciclurilor evolutive ale diferitelor specii. Al doilea fenomen care s-a repetat din mileniu în mileniu a fost denumit generic anul acesta de către mass-media “febra mileniului”, cei doi cobai nu consideră necesar să insiste asupra acestui aspect.De aceea este imperativ să insistăm asupra celui de-al treilea fenomen repetitiv care s-a repetat şi la Bucureşti în expoziţia “Dimensions variables” care a avut loc la etaj ¾ al Teatrului Naţional, expoziţie organizată de Artexpo şi The British Council, fenomen care şi-a găsit în sfârşit noua materializare sub forma unei lucrări de Martin Creed (1968 Born in Wakefield, 1986-1990 Slade School of Art, London, Lives in London). Lucrarea s-a numit, după cum citim în catalog, Work no. 123, 1995 (three metronomes beating time, one quickly, one slowly and one neither quickly nor slowly), şi era formată din trei metronoame care băteau măsura, unul repede, unul încet şi unul nici repede nici încet. Cei doi au refăcut evenimentul folosind ideea lui Floe trei ceasuri electronice deşteptătoare de generaţie medie, care vor fi puse în funcţiune şi care vor performa la intervale de timp inegale. Principala concluzie concepută de cei doi cobai va fi făcută publică sub numele de “premisa Comănescu-Tudor”. Pe scurt, ea descrie gravele fenomene apocaliptice care vor avea loc neîndoielnic începând cu anul următor şi care au început încă din anii trecuţi să se arate ca nişte semne: Vânturile şi valurile de o amploare fără precedent care au fost surprinse stricând beculeţele la francezi care le pregătiseră pentru petrecerea de Revelion silindu-i să le mai pregătească o dată, lucru care a provocat unul din fenomenele socotite la prima vedere atipice. Pe 1 ianuarie 2001 bombele atomice vor începe să-şi îndeplinească menirea (sau poate meteoriţii?) şi specia umană se va autoelimina de pe Pământ. Dispariţia oamenilor şi a tuturor mamiferelor va fi mediatizată pe larg de toate posturile de televiziune care vor funcţiona în continuare. La fel ca şi dinozaurii inteligenţi vor exista şi în cazul oamenilor supravieţuitori şi aceştia vor fi numai cecenii din motive binecunoscute, asupra cărora nu mai este cazul să insistăm. În mod normal viaţa îşi va urma cursul, da, viaţa merge în continuare. Gândacul, iar nu şobolanul (care deja era discreditat şi oricum a fugit de răspunderea de a mai aduce încă o dată umanitatea în regnul animal) gândacul şi anume cel de bucătărie a constituit vârful de lance, firul roşu, celula de bază menită să refacă lanţul trofic şi să ducă la o nouă formă de inteligenţă. Acea formă de inteligenţă a recreat toate speciile şi subspeciile de animale şi plante distruse de om refăcând echilibrul ecologic al planetei în bună înţelegere cu dinozaurii inteligenţi şi cecenii.

Pentru cititorul neavizat care a privit ca un muflon textul nostru şi nu l-a citit dedicăm toate bune, pace.
Pentru cititorul avizat care a lecturat cu atenţie şi interes şi şi-a data seama că algoritmul lui Briemberg a fost verificat empiric cu succes de către cei doi cobai îi propunem spre completă edificare titlul prezentei dări de seamă:
De la “Algoritmul lui Briemberg” la “Premisa Comănescu-Tudor”


De la "Algoritmul lui Briemberg" la "Premisa Comănescu-Tudor"

Motto:
“Chiar şi propriile publicaţii şi foi volante captivează atenţia în primul rând printr-un conţinut care nu se mai pretează la o lectură rapidă şi uşoară. Forma confuză şi scrierile greu de descifrat dau siguranţa că semnificaţia materialului artistic tipărit îşi pierde din importanță. Astfel se răspândeşte pe cale vizuală avertismentul că mişcarea […] nu poate fi localizată exact. De aceea, la lectura manifestelor […], e binevenită o strategie în jurul celei recomandate de filosoful Gilles Deleuze şi de psihanalistul Felix Guattari pentru citirea cărţilor: “Într-o carte nu găseşti nimic de înţeles, ci o mulţime de lucruri de care te poţi folosi. Nimic de interpretat sau de descifrat, ci o mulţime de lucruri pe care le poţi experimenta.”
(Deleuze/Guattari, Rhizom, p. 40).

E aproape imposibil să explici pe scurt ce înseamnă […], ce vrea această mişcare sau ce principii susţine. Cei mai mulţi […] nu se interesează deloc de întrebările de fond, ci se prezintă pe ei înşişi şi stilul lor de viaţă ca răspunsuri la toate întrebările posibile. În acest sens, mişcarea […] are trăsături absolut evazioniste, dar numai în măsura în care îşi rezervă dreptul de integrare în societate. […] se comportă contradictoriu şi combină particularităţi aparent incompatibile. Aici se ascunde poate o mai mare putere de inovaţie socială decât presupun atât de mulţi pesimişti.”
(Falko Blask, Michael Fuchs-Gambock-Techno. Eine Generation in Ekstase 1995, p.92)