Dispariția mistică

Dispariţia mistică

Co-curatori Raluca Velisar, Nicolae Comănescu


Introducere în istoria disculturii

… Sau într-o noapte am visat un vis că erau mai mulţi, un urs, o mamăurs cu doi ursuleţi şi ei îşi făcuseră cuib pe stradă sub o maşină. Am mai văzut o căţea, la mine la bloc, roşcată, care la fel. Şi cu urşii ăştia nu ştiu ce era, că parcă erau buni şi am intrat şi eu la ei în bîrlog. În contextul actual, societatea postindustrială operează mutaţii fantastic de importante, iar criza informaţională operează aberaţii reflectate fin de chaturile de pe internet. Toate acestea ne conduc la introducerea unei noţiuni noi, aceea de discultură. Referiri la discultură s-au mai făcut. Există chiar antecedente istorice,discultura nefiind un fenomen care ar fi apărut acum sau care aparţine societăţii postinformaţionale. Acum 40 000 de ani a existat o perioadă prefigurativă (perioada niusteriană) sau în China sec III î.Cr. cînd la ceva timp după atingerea apogeului poeziei clasice chineze s-a declanşat experimentalismul. Nu insistăm asupra acestor reconsiderări istorice. Nu e cazul să facem noi lucrul acesta. În cazul nostru noi nu putem da decît exemplul nostru, care avînd personalităţile disociate nu-l mai putem distinge de realitatea imediată. Pe cine? De ce? Prophet reafirmă faptul că în reconstituirea oamenilor ca cyborgi trupurile lor rămîn baza iar aceste corpuri îşi menţin abilitatea de a suferi şi de a simţi durerea. Corpul nu este un complex funcţional definit medical, ci un cîmp de forţe care nu este limitat de ceea ce medicina vestică descrie drept organic. Organele nu sînt aparate biologice, funcţionale, ci condensări temporale, fluctuaţii energetice care se transformă constant, neputînd fi obiectivate ca elemente corporale continue. Este vorba despre un cîmp eterogen inform, poate fractal, în care au loc evenimente limitate temporal.

Această viziune poate avea conexiuni în tradiţia europeană antigramaticală ce leagă “corpul gol” al lui Bataille şi “corpul fărăorgan” al lui Artaud de “trupul intesităţilor” al lui Deleuze şi Guattari. Dezvoltarea tehnologiei computerelor ar putea reprezenta în acest sens ocazia pentru a pune în discuţie logicacorporală europeană, aplicaţiile creative şi speculative ale computerelor permiţînd deschiderea unor spaţii imaginative pentru reconceptualizarea corpului, iar nanotehnologia reprezintă posibilitatea inventării unor noi organe eterogene şi ipotetice, dezvoltînd modele culturale alternative, operaţionale pentru corp.

Tot aşa am citit în Dilema că scria Andrei Codrescu care şi el auzise nu mai ţin minte unde că organele din corp ar fi nişte entităţi separate care vin de pe planete diferite şi care stau împreună şi noi nu ştim şi ce-i mai grav nu ştim nici cînd o să se despartă şi o să plece fiecare înapoi pe planeta de pe care a venit. Alienşi adică. Societateapostindustrializată presupune coabitarea unei societăţi postindustriale împreună cu o societate secretă de alienşi, permiţîndu-ne ca în materie de fenomene sociale, să putem vorbi deja de un fenomen disocial.

Punerea în discuţie a hegemoniei ontologice a umanului nu mai are la bază reflecţiile filosofice sau istorice, şi se datorează cercetării şi creativităţii umane. Experienţa liminală conduce la mecanismele subiectivizării, un fel de a lua cunoştinţă de sine, atribut (şi mă feresc să spun mai mult) al oamenilor.

Premise ale dispariţiei mistice

Nu-mi plac ruşii. Dar mi-a plăcut la un moment dat un proiect care urmărea vieţile a 10 luzări. Şi adică nu era vorba că ar fi fost vreo conjunctură specială. Pur şi simplu luzerii ăştia erau nişte rataţi care pentru ei nu era prevăzută nici o şansă niciodată. Un proiect întreprins de Ylia Kabakov care se referea la ce se întîmplă cu arta care nu intră în muzee, care intră în muzeu, dar acele muzee se află într-un context geo-politic greşit, care nu este consemnată, sau care nu intră într-un sistem social sau financiar oarecare, determinat, sigur. Cred că, nu mai îmi amintesc bine, criticul lui Ylia menţiona aceste probleme şi se întreba unde dispar lucrările, opera şi artiştii, el zicea acolo ceva despre o dispariţie aproape mistică, totală. Şi pe urmă schimba rapid subiectul şi vorbea despre un alt subiect care i se părea mai interesant.

Dispariţia mistică

Unde dispar artiştii care nu sînt consemnaţi? Oare cîţi artişti au dispărut astfel? Mai are vreo importanţă? Pe mine mă sperie diferenţa asta care nu mai există între categorii care a dispărut. Care sînt categoriile de artişti? Care sînt artiştii? Conceptualişti? Performeri? Videaşti? Old-new-mediaşti? New-newmediaşti? Pictori? Sculptori? Desenatori? Arhitecţi? Neoexpresionişti?Post-conceptualişti? Teoreticieni? Care-i diferenţa dintre cadavrul unuia care a fumat şi cadavrul unuia care n-a fumat? Cadavrul ăluia care n-a fumat e mult mai sănătos. Problema e că unde dispar acele persoane? Care e procesul de dispariţie? El ce face? Artistul. De ce s-a ocupat o vreme Ylia de ceva care privea dispariţia mistică? Care a renunţat mai tîrziu cînd a fost asimilat.
Ăsta e un teritoriu vast, starea de dispariţie mistică. Tot timpul există artişti care staţionează în acest teritoriu. Un teritoriu al predispariţiei mistice (de fapt) în care artiştii dotaţi pentru studiu studiază, influenţează, determină starea de dispariţie mistică. Studiul lor are o finalitate (sau două finalităţi?). Ori, unu, dispar mistic. Sau, be, sînt asimilaţi de teritoriul major al artei contemporane. Neîntrerupt, din negura timpului, artiştii practică starea de predispariţie mistică. De ce n-a vorbit nimeni despre asta? Cei aflaţi pe teritoriul predispariţiei mistice erau într-o stare de conştiinţă elevată. Erau mult prea high-stoned şi ocupaţi, iar cînd îşi reveneau uitau tot. Sau dispăreau mistic de tot. Ce simt artiştii cînd dispar mistic? Nimic. Nu s-a mai întors nimeni de-acolo? Nu. Ba nu. Simt o complexitate de sentimente. Nasoale. Mona întreabă că de unde ştim noi? Că poate au sentimente frumoase. Mie nu-mi place cu nasoale. De unde ştim noi că? Şi Raluca spune că suntem cinici. Că de asta nu înţelegem. Nu insistăm. Oricum, dispariţia mistică n-are nimic cu underground-ul, cu misticul, cu dispariţia. Oricum, apropos de dispariţie, dacă dispar în jur de 50 de specii de animale pe zi, şi cei care dispar mistic fiind într-o legătură proporţională cu tendinţa de creştere a populaţiei umane au şi ei o tendinţă de creştere, putem concluziona că în materie de dispariţie mistică, aceasta tinde către infinit.

Ultimul capitol

Că arta românească prezintă simptome de dispariţie mistică. Şi că e extraordinar. Că arta culturilor minore dispare mistic iară nu e o noutate. Că arta culturilor majore din puctul de vedere al dispariţiei mistice are aceeaşi soartă ca arta culturilor minore, e normal. Şi cînd realizezi că dispariţia apare ca o problemă de sens nu mai e nici o diferenţă. Noi o să luăm oameni care teoretic n-au nici o şansă şi-i luăm la întîmplare pe criteriul că îi cunoaştem noi. Nu este o expoziţie colectivă, este un organism viu care se naşte şi va creşte ca urmare a unei necesităţi. De aceea expoziţia va alcătui / clasa / cuprinde / descrie/ povesti / cerceta diverse concepte, lucrări, preocupări, poveşti, sistematizate cu ajutorul mijloacelor multimedia, video, foto, text ale unor artişti prezenţi în Rostopasca şi alte alianţe, şi nu numai.

spaţiu: o încăpere semiobscură cu un perete alb pentru proiecţie (sau ecran de proiecţie, 200x300cm). Monitoarele fixate pe perete în acelaşi spaţiu vor prezenta 20 de filme* de diverşi autori. Pe cele două computere vor putea fi accesate 1) foldere cu informaţii şi documentaţie despre artiştii prezenţi sau nu în expoziţie 2) o adresă e-mail ce va funcţiona ca receptor de informaţie “internaţională” (artişti, grupuri şi nu numai ce urmează a fi contactaţi şi care
sînt aşteptaţi să răspundă cu text, imagini, etc.). Imaginile şi textele vor construi o mini-arhivă vis-a-vis de artişti, de dispariţie mistică, de lucrări şi vor fi proiectate succesiv.O documentaţie foto (mini-containere) cu artişti dispăruţi mistic sau artişti în curs de dispariţie mistică ce va putea fi consultată de către public.

*Filmele video au sau nu legătură cu subiectul (+ zone ca socialul, autobiograficul, psihiatric, psihologic, SF, ecologic). Alături de acestea va fi proiectat şi filmul Contemplaţia (Rostemplaţia 2), video VHS, 6’, un proiect de Florin Tudor care va reuni artiştii prezenţi în expoziţie:Camera se învîrte continuu. De data asta într-un interior. Nişte băieţi, fete, artişti apar. Vin, pleacă, se aşează, nu prea comentează, nu prea au nimic de discutat. Probabil că intră în contemplaţie instantaneu. Nu ştiu ce se întîmplă. Din punct de vedere tehnic nu pot să-mi explic decît că imaginea o ia un pic razna. Sînt două imagini suprapuse. Layer-ul de deasupra începe să se dizolve, ba nu, oamenii se dizolvă. Layer-ul de deasupra dispare, de fapt oamenii dispar. Camera
continuă să se rotească în camera goală. Camera menţine mai mult timp efectul de contemplaţie după ce artiştii au dispărut în contemplaţie.